Languages

Календар

Листопад 2024
Пн Вт Ср Чт Пт Сб Нд
« Вер    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  

Ukrainian for beginners

Svetlana URSU. LA SĂRBĂTOAREA BUCURIEI NE-AM ÎNTÂLNIT CU TOŢII

Din an în an se transmite frumosul obicei, ca atunci, când ne aflăm în toiul sărbătorilor de iarnă să ne adunăm cu toţii în piaţa centrală din Noua Suliţă regiunea Cernăuţi pentru a-i întâmpina şi primi pe colindătorii-vestitorii Anului Nou şi Naşterii Domnului. Întâlnirile tradiţionale de Crăciun nu şi-au schimbat locul şi a adunat duminica trecută în jurul bradului din centrul raional Nouă Suliţa o mulţime de popor din împrejurimi, dar mai întâi cele în jur la douăzeci de colective folclorice, care au evoluat cu succes în faţa admiratorilor datinei străbune. A fost o zi frumoasă, când n-am simţit nici frigul, nici nu ne-am udat la picioare, nici n-am îngheţat. Ne încălzeau inimile şi ne înduioşau sufletele frumoasele cântece de Crăciun, dansurile populare şi urăturile. Am fost cu toţii gazdele zilei, iar cei veniţi de pe la casele de cultură şi cluburile din raion ne-au adus vestea Naşterii lui Iisus Hristos.
Precum conducerea şi şefii raionului sunt mereu evocaţi în urături, ei primii au ieşit în scena de sărbătoare dorindu-le tuturor un sincer „La mulţi ani” şi numai prosperitate în familie. Tradiţional organizatorii acestei festivălităţi este asociaţia interraională a culturii moldovneşti din Bucovina împreună cu administraţia raională de stat Nouă-Suliţa, consiliului raional, primăria oraşului Nouă Suliţa. Aşadar, cu cadouri, menţiuni şi premii băneşti pentru artiştii din raion au sosit la manifestarea culturală adjunctul şefului Administraţiei raionale de stat Iurie Stadniciuc, locţiitorul preşedintelui Consiliului raional Vasile Gorbatiuc şi primarul oraşului Maria Nicorici. Ne-au indus în povestea serii magice de Crăciun crainicii nelipsiţi – Moş Crăciun şi Alba ca Zăpada anunţând totodată ieşirile în scenă ale colectivelor. Şi iată într-o atmosferă de intrigă au început evoluările „maeştrilor” scenei. Inauguratorii manifestării au fost ca de obicei, artiştii din satul vecin (cond. Aurelia Bordian). De la Marşinţi colea, zeloşii amatori ai scenei au sosit cu al lor Moş Crăciun şi Albă ca Zăpada. Era un moş inspirat, rostind şi o poezie despre sat. Despre frumosul sat Marşinţi, unde şi sătenii sunt frumoşi, talentaţi la lucru şi la carte, atâtea limbi cunosc, dar numai una o păstrează cu sfinţenie – limba cea moldovenească. Dansurile colectivelor din Marşinţi erau prea înflăcărate ca să stăm pe loc, căci doar şi muzicienii îşi cunoşteau bine meseria. Şi turcii marşinţeni au venit la sărbătoarea Crăciunului. Interpretând tradiţionala chipăruşca, au adunat ceva în punguliţă. Apoi au urat maestrele cuvântului Maria Ştefanesa şi Zinaida Govornean, Sofia Roşca s.a. Lungă le-a fost zicala. Au ajuns şi pe la Parlament, şi pe la Preşedinte, până la urmă urând pe la toate instituţiile din raion. Evoluarea de sărbătoare a marşinţenilor a inclus şi un minunat colind din noaptea lui Crăciun, când tot omul e mai bun. Au continuat apoi programul de sărbătoare colindătorii din Nesvoia (cond. Ala Petihacina). Urmând apoi colindele despre Naşterea micului prunc Iisus interpretate de către membrii şcolii baptiste locale. Neîntârziat au sosit după nesvoieni şi artiştii din Zelionâi Gai (cond. Ala Semeniuc), urând tuturor pace în casă şi de toate pe masă. În interpretarea vestitorilor din Zelionâi Gai am audiat colindul „Raduisea zemle”.
Zarva mare din centrul oraşului aduna şi mai multă lume. Deja se aglomerase în jurul bradului, când a sosit din deal de la Stroeşti Ludmila Rotaru cu colectivul ei folcloric. Colindul „Busuioc verde pe masă” a fost doar începutul evoluării lor. Iar cei şase turci voinici au făcut avalanşă în mijlocul spectatorilor, care nu se îndurau şi sume mari de bani în băsmăluţă aruncau. În semn de mulţumire turcii şi o horă au dansat.
În acompaniamentul marşului interpretat de către muzicienii din Vancicăuţi au sosit la întâlnirea de Crăciun şi artiştii de la casa de cultură locală, prezentând numărul teatralizat, ce cu uşurinţă poate fi denumit „Nunta cailor”. Cei doi cai-bălani (mirele şi mireasa) şi şase turci gătiţi cu haine speciale, zorzoane şi podoabe turceşti au dansat jocuri de nuntă strigând şi „amar” la caii-miri. După ei urmând cu colinde şi urătură Moş Porfir Sanduleac şi un grup de bărbaţi din Mălineşti. Ne-au bucurat cu colinde vechi moldovneşti: „Nouraş cu flori”, „Trei păstori”, „Să vă urăm de Anul Nou”. Desigur, au fost nelipsite relatările moşului sfătos din Mălineşti despre păţaniile din tinereţe, la care mulţimea adunată râdea în hohote.
Prins în zeloşia dansului popular moldovnesc a ieşit în scena de sărbătoare şi colectivul folcloric din Dinăuţi (cond. Vasile Reabco). Îmbrăcaţi în costume naţionale tinerii vancicăuţeni au demonstrat, că sunt adevăraţi stăpânitori ai artei dansului. În urmă n-au rămas nici acei şase căluţi, cu coama pieptănată, în haine cu beteală şi flori ornamentate, care au bucurat ochii spectatorilor cu dansul diversificat în figuri şi stilul de interpretare. Iar cu Steaua de Crăciun şi cântece specifice acestei sărbători au sosit colindătorii din Ridchivţi (cond. Tatiana Vitiuc). Felicitându-i pe toţi cu prilejul sărbătorilor de iarnă vestitorii Naşterii Domnului Hristos le-au dorit tuturor sănătate şi spor în toate, alături de persoanele iubite să fie în Noul An, să nu ţină răul, ba chiar să uite de el. În interpretarea lor, cei prezenţi la spectacolul de sărbătoare au audiat renumitele colinde: „Nova radisti”, „Raduisea zemle”.
Şi la Tărăsăsuţi sunt artişti talentaţi. Cu aceştia, dar şi cu conducătoarea lor Natalia Andrieş au făcut cunoştinţă gazdele „Întâlnirilor de Crăciun” în acea zi de sărbătoare. N-a neglijat invitaţia la oraş nici tărăsăuţeanul Vasile Ştiopu, care a venit cu tradiţionala urătură-hazlie. Dar programul amatorilor scenei din Tărăsăuţi a fost mult mai diversificat. Colinde au răsunat, dansuri populare au interpretat şi doamna Andrieş ne-a fermecat cu vocea-i melodioasă, şi cântecele frumoase. Urătura tărăsăuţeană a luat sfârşit, iar cea de la Stălineşti a început. Sub egida conducătorului Nicolae Ceban au venit în grabă la întâlnirea multaşteptată şi artiştii din Stălineşti. A urat din tot sufletul Petru Miţnei, dorindu-ne masa să fie masă, casa – casă, belşug şi lumină, iar la urmă foarte discret ne-a afirmat, căci ca răsplată i-a de toate, şi euri, şi dolari, tot ce au gospodarii prin buzunare. I-a felicitat pe toţi cei prezenţi şi renumitul poet din Stălineşti Sergiu Bespalco.
Nu puteau fi nelipsiţi din „arena” de sărbătoare frumoşii căluşari din Costiceni şi „dresorul” lor Dorin Captari. Un adevărat spectacol al dansului căluşăresc acompaniat de muzicienii locali, a căror talent nu mai puţin s-a evidenţiat, au urmărit cu mare plăcere cei, care au rezistat până la al 11-lea număr artistic al programului „Întâlnirile de Crăciun”. Căluşarii maturi au sosit la adunarea de sărbătoare cu discipolii săi – mica generaţie de căiuţi – viitorii căluşari, care se stăruiau din răsputeri să danseze ca mai marii lor, sperând totodată să moştenească distinsa lor meserie. Până la sfârşit în jocul horei s-au implicat şi primarul satului Alexandru Muntean cu o ceată de flăcăi din Costiceni. Încă un Moş Crăciun şi o Albă ca Zăpada împreună cu ceata lor de colindători au sosit de la Podvirna (cond. Alexandru Cot). Ne-a impresionat vestimentaţia neobişnuită – cojoace moştenite de la bunici, costume populare şi păune înflorate. Colindătorii podvirneni au interpretat vestitul colind „Raduisea zemle”, apoi au continuat prezentarea sa cu dansuri populare. A continuat serata motivată cu evoluarea grupului de fete din Răchitna (cond. Vasile Gogoman), ce a inclus o gamă de colinde de Crăciun vestind tuturor despre minunea Betleem. Cu un sincer „La mulţi ani” adresat celor prezenţi tinerele artiste din Răchitna au părăsit scena de sărbătoare. În aceeaşi atmosferă a colindelor de Crăciun a evoluat şi colectivul folcloric din Scerbinţi (cond. Tatiana Iurciuc) intervenind cu urări de Anul Nou şi Crăciun, şi cântece specifice anotimpului frumos de iarnă.
Mai vesele decât sârbele din Cerlena n-au putut fi altele, căci le interpreta vestita fanfară din Cerlena. Împreună cu conducătorul lor Andrei Scacun, tocmai din Cerlena Mare au venit tinerii zeloşi, care tot strigau, că: „om lua şi ne-om însura, şi căluţii vor juca”. Atunci în prim plan ieşeau căluţii, care ne înduioşau cu dansurile lor. Colectivul din Cerlena a pregătit şi o scenetă despre întâlnirea lui Irod cu cei trei crai de la Răsărit, care mergeau să-l vadă pe pruncul Iisus născut în iesle. Au urmat şi dansuri populare, iar apoi sârba cu toţi cei veniţi de la Cerlena. Un buchet de colinde şi Pluguşorul de Anul Nou a dăruit spectatorilor colectivul folcloric din Coşuleni (cond. Natalia Dan). Aruncând cu grâu peste spectatori, membrele colectivului declamau urări de bine în familiile tuturor şi fericire în casă. Au încheiat spectacolul de sărbătoare artiştii din Coteleu (cond. Leonid Tripaduş). Mireasa, mascaţii şi turcii-otomani, au dansat, ba, chiar au organizat un adevărat show invitând la dans şi fetele, care le admirau prezentarea de sărbătoare.
În jurul bradului frumos încă o dat ne-am întâlnit cu toţii. Şi de fiecare dată această întâlnire trezeşte în inimile celor, care nu pierd ocazia de a veni la întâlnirea de Crăciun din centrul raional, numai bucurie. Să dinuiască în vecie această tradiţie de Crăciun şi iarăşi în vecie să dăinuie bucuria!

Fotografii de autoare

Scridb filter

Leave a Reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>