CÂND AUZEA MUZICA ÎN CENTRUL SATULUI INIMA-I SĂLTA ÎN PIEPT

Audiind la diferite ocazii melancolia dulce a cântului pe care-l interpretează şi pe care l-a îndrăgit din copilărie – cântecul popular moldovenesc, am iniţiat să mă-ntâlnesc cu această vedetă, atât de cunoscută, dar în acelaşi timp, enigmatică, din satul Tărăsăuţi – Natalia ANDRIEŞ. Dumneaei este o artistă tânără, dar atât de îndrăgostită de ceea ce face, încât nu şi-ar fi închipuit vreodată viaţa fără cântec. Piesele muzicale ale Nataliei Andrieş se derulează cu succes la diferite emisiuni, dumneaei evoluează reuşit pe scenele din raion, regiune, ţară, dar şi de peste hotare, are un farmec aparte, ce întruchipează imaginea unei cântăreţe fidele graiului matern reflectat cu ardoare în cântul ei de zi cu zi. E convinsă că totul ce se întâmplă cu ea este de sus. Trăieşte cu ziua de azi şi ar vrea ca şi cântecul ei să aducă puţină bucurie în tumultul vieţii actuale. Iubeşte copiii talentaţi şi e receptivă la orice dorinţă a lor de a evolua.

La început a fost cântecul
– Am o mare pasiune şi dragoste faţă de cântec, mai ales faţă de cântecul popular. Îndrăgesc toate genurile de muzică şi chiar interpretez, însă cel mai aproape de sufletul meu este cântul în limba mamei mele. De când am început să înţeleg, să privesc şi chiar să murmur din gură mă ţin minte cu cântecul în inimă. La şcoală participam la toate sărbătorile, concertele, concursurile şi manifestările, ce se organizau. Însă la vârsta de 14 ani, când am absolvit clasa a 9-a, am plecat la Chişinău pentru a-mi continua studiile.
Deşi părinţii n-au susţinut-o în intenţia ei de a pleca la studii în altă ţară, doar nu e uşor să-ţi trimiţi copilul într-o ţară străină, Natalia n-a ezitat pentru nici o clipă, că va pleca la Chişinău. Îşi dorea mult să-şi continuă studiile în limba maternă. Şi chiar dacă în timp ce era la examene, mama se ruga să se-ntoarcă fiica acasă, Natalia a reuşit, cu puţinele ei cunoştinţe despre muzică pe care le avea la acel moment, să «cucerească» un loc în rândurile studenţilor de la colegiul de muzică şi arte «Ştefan Neagă» din oraşul Chişinău.
– Cel care m-a susţinut şi a cărui a fost iniţiativa era fratele meu. Ştia că-mi place să cânt şi-i convingea pe toţi inclusiv pe părinţi, că o să ajung ceva mare. Spunea că am talent şi-i pare rău să se piardă. Într-adevăr, îmi râdea inima, când auzeam muzica în centrul satului. Am plecat la Chişinău doar cu fratele, care apoi m-a lăsat singură, căci trebuia să se întoarcă la serviciu. Toţi studenţii veneau cu părinţi, rude, prieteni, eu în schimb, rămăsesem singură. Apoi, toţi aveau repetitori, se ocupau înainte de examene. Iar eu cu ce ştiam şi cu ce prindeam de la ei, am fost promovată la colegiu. M-au ajutat foarte mult instrucţiunile profesorului de muzică din Costiceni Ion Sârbu, pe care le primisem încă din şcoală.
La Chişinău, Natalia a avut posibilitatea să fie alături şi să cunoască mulţi artişti cu nume mari, de la care cu siguranţă a învăţat câte ceva, ce astăzi ar putea pune în practică. Nicolae Botgros, Zinaida Bolboceanu, Ion Suruceanu, Zinaida Julea sunt doar unii dintre acei, care o făceau pe tânăra studentă să rămână cu gura căscată în faţa talentelor de care dispuneau. Atunci, în inima ei se trezea un etuziasm şi mai mare de a-i cunoaşte pe toţi, de a afla renumele lor, dar totodată, de a deveni cunoscută în lumea mare a artiştilor.
– La colegiu învăţam să cânt numai popular. Mult îmi plăceau orele de canto popular cu Ion Paulencu, originar din Voloca, artist emerit al Republicii Moldova de canto şi operă. Mulţi oameni de valoare am cunoscut în anii de studenţie. Chiar şi cu aceeaşi Adriana Ocheşanu am fost colegă de cameră şi eram la aceeaşi specialitate. De asemenea, am avut şi imprimări cu orchestra de folclor condusă de Petrea Neamţu. Cântam cu surorile Osoianu, formând cu ele un mic ansamblu. În rest, totul se desfăşura în jurul muzicii. Până şi timpul de răgaz, tot în atmosfera cântecului popular mi-l petreceam. Cu diferite ocazii, dar şi la examenele din anul 5, veneau artişti renumiţi din Republica Moldova, care dădeau concerte, iar noi nu pierdeam ocazia de a audia piesele lor muzicale şi de a fi în compania artiştilor, cu care de multe ori reuşeam să ne facem cunoştinţe.

Perioada de renovare şi constituire
Însă toate aceste au luat sfârşit odată cu absolvirea colegiului şi întoarcerea acasă în satul de baştină. Deşi Natalia a crezut tot timpul că va rămâne în Chişinău, unde deja participa la diferite manifestări, ba chiar avea şi imprimări, deci, era la un început creativ, ea totuşi a fost nevoită să se întoarcă acasă în urma unui caz nefericit, ce s-a întâmplat în familia ei – decesul fratelui. După aceasta, totul s-a schimbat în viaţa Nataliei Andrieş. Ea a rămas ca alinare alături de părinţii îndureraţi.
– Aşa s-au rânduit lucrurile, că după cursul cinci am revenit pe meleagul natal. Sigur că nostalgia după oraşul Chişinău, anii de studenţie, colegii şi profesorii dragi, o port mereu în suflet. Însă în pofida grelei încercări prin care am trecut cu toată familia, am încercat să mă acomodez la Tărăsăuţi şi să-mi fac un rost în viaţă. La ceva timp m-am căsătorit, iar când pe lume a apărut fecioraşul iubit l-am numit în cinstea fratelui – Iura. După ce m-am întors de la Chişinău, timp de 11 ani n-am cântat deloc. De Natalia Andrieş n-a ştiut nimeni. M-am ocupat în special de familia mea şi de gospodărie.
Dar precum cântecul fermenta în sângele doamnei Andrieş, în anul 2005 s-a întrerupt tăcerea vocii ei, când auzită de un muzician din Costiceni cum cântă, a fost îndrumată să împărtăşească oamenilor din talentul descoperit în copilărie şi cizelat în studenţie.
– Tocmai atunci, când nu mai aveam nici o speranţă şi nici un gând, că am să mai cânt vreodată, atunci a rânduit Bunul Dumnezeu să răsune iarăşi vocea mea, ceea ce a schimbat enorm rutina vieţii mele. Mergând să-i fac fiului meu o imprimare, întrucât îmi doream să cânte, muzicianul respectiv mi-a cerut să-i interpretez câteva rânduri din piesă. Auzind vocea mea, a rămas impresionat întrebându-mă imediat dacă nu cânt. Iar la răspunsul negativ mi-a oferit câteva cântece pentru a le învăţa. N-a fost o ocazie de pierdut. Şi am început să cânt. Iată de opt ani de zile tot cânt, încercând să le transmit spectatorilor mei emoţii pozitive şi să le inspir acea dragoste faţă de limba maternă.
La nivel raional, dar şi regional, doamna Andrieş este o artistă renumită de canto popular, amatoare a tradiţiilor strămoşeşti şi cântăreaţă cu o voce, ce atât de bine răsună la interpretarea melodiilor ei. Dar pe lângă toate acestea, ea nu rămâne în urmă nici ca fiică, soţie, mamă şi gospodină casnică.
– Într-adevăr, un aport considerabil în reuşitele mele îl are familia. Cu toţii, membrii familiei noastre mă susţin în ceea ce fac şi se bucură alături de mine. Mai ales mama se mândreşte cu mine, se mândreşte, când o întreabă oamenii pe stradă, dacă e mama mea, se mândreşte când mă vede la emisiunile TV. Şi soţului îi place, când aude aclamaţiile admiratorilor la adresa mea. Mă înţelege şi mă susţine. Şi desigur, fiul, care participă cu mine în rând la numerele artistice pe care le pregătesc. Eu în schimb, le mulţumesc pentru înţelegre, căci mereu sunt pe drumuri şi duc lipsă de timp. Dar mă strădui să le combin pe toate, şi familia, şi serviciul, şi mica mea «carieră». Uneori chiar îmi vine greu. Vreau să mă pot bucura şi de ceea ce fac, şi de familie.

Între hobby şi muncă serioasă
Cu timpul, evoluările nenumărate pe scenă, concertele şi participarea la diversele manifestări culturale au devenit o muncă asiduă, ce pur şi simplu a preluat locul plăcerii de a cânta. Întrucât dumneaei dorea să împărtăşească şi altora din experienţa sa de artist a hotărât să se angajeze la şcoala locală ca şi conducătoare artistică de grupuri vocale şi dans.
– Cu 7 ani în urmă, am hotărât să mă ocup cu copiii. Pe lângă orele particulare de canto pe care le desfăşuram acasă, aveam ore la şcoală şi la casa de cultură. Formând trei grupe vocale: mare «Aura», mijlocie «Floricelele de câmpii» şi mică «Ochişelele», s-au adunat peste 70 de copii din clasele a 4-10-a, dar am şi solişti. Sigur, că-mi este greu să lucrez cu atâţia copii. Mai ales, că unii sunt şi din satele vecine. Ei umblă şi se ocupă suplimentar la muzică. Copiii au capacităţi muzicale, dar încă sunt sfioşi şi au emoţii, când ies pe scenă. De aceea, fiece repetiţie, oră de muzică sau dans, lecţie complinitoare dezvoltă în ei un curaj, devenind astfel mai siguri pe sine. Mă ocup şi cu vocalul, şi cu dansurile, cu toate că n-am terminat coregrafia. În orice caz, fac aceasta la cererea părinţilor şi a copiilor. Şi chiar dacă de atâtea ori muncesc mult depăşind programul de lucru, nu aştept să fiu apreciată, îmi place ceea ce fac şi nu pot să mă las. Cât am putere şi dragoste am să fac totul ce pot. Mă strădui să înving problemele aparente şi să ies din situaţiile complicate. Sunt mulţi copii, dar trăim ca într-o familie şi suntem foarte uniţi. Toţi sunt de vârstă şcolară. În anul curent, grupa mare termină clasa a 10-a. Probabil ei de acum o să mă părăsească, dar o să-mi iau alţi copii din clasa întâia.
Lista doritorilor de a fi înscrişi în grupurile vocale şi de dans ale Nataliei Andrieş este completată demult. Copiii şi doresc să activeze în plan artistic, dar desigur la vârsta-i firavă sunt îndrumaţi mai mult de către părinţi, căci, aşa zic ei – e frumos. Mai ales, mare bucurie trezesc micuţii în inimile spectatorilor, când inocenţi fiind evoluează într-un stil deosebit.
– Întotdeauna am iubit copiii şi mi-am dorit să împart comoara agonisită din folclor autentic. Mă bucur, că am cui arăta, da exemplu, la atâţia copii, care aşteaptă ceva nou. De asemenea, mă ocup cu vocalul şi dansul la casa de cultură. Însă întrucât la momentul de faţă casa de cultură se află în stare de avarie, ne ocupăm la şcoală. Contează intenţia, restul se fac toate. Oricum o mare contribuţie la ceea ce fac cu copiii şi un sprijin fervent sunt părinţii, cărora vreau să le mulţumesc din tot sufletul pentru ajutor, căci dacă ei nu ne-ar susţine, nimic n-ar fi. În timpul de faţă, până să ajungi pe scenă sunt mari cheltuieli şi în cazul nostru, toate sunt suportate de către părinţi.
Referitor la repertoriul nostru, este unul destul de vast. Cuprinde diferite cântece şi dansuri populare moldoveneşti, dar copiii interpretează şi melodii în limbile rusă şi ucraineană, doar trăim în Ucraina. Sunt atâtea cântece despre ţară, despre Bucovina, este imposibil să nu le cânţi. De asemenea, împreună cu copiii culegem cântece vechi, colinde, urături, caracteristice satului şi neamului nostru. Apoi le perfecţionăm şi le interpretăm.
De multe ori cu ocazia sărbătorilor de iarnă suntem invitaţi pentru a organiza programe artistice. Chiar şi în anul curent, de Anul Nou şi Crăciun, am fost invitaţi de către Ion Semeniuc la «Valea însorită», unde în armonia cântecului moldovenesc, al colindelor şi dansurilor populare am întâmpinat delegaţiile din alte ţări.
Pe lângă copiii-discipolii săi, Natalia Andrieş a evoluat şi evoluează cu succes pe scenele raională şi regională, dar şi pe cea din Kiev, Odesa, Moldova şi România, completând panorama numerelor scenice. Cu mare atenţie şi dragoste continuă ceea ce a început încă în anii de studenţie. Şi acum, uneori mai scoate caietele din studenţie, suflă praful de pe ele şi începe să cânte. Zice, că nici nu i-ajung degete pentru a enumăra manifestările la care a participat şi diplomele obţinute. Colecţia ei numără peste 50 de piese muzicale interpretate, jumătate dintre care sunt ale ei.

Despre toate câte ceva
– Aţi dori ca şi fiul dvs să cânte?
– Ca şi oricare părinte clar lucru, că l-aş ajuta şi l-aş susţine. Îmi doream să cânte şi Iura, căci e o ocupaţie frumoasă. Dar cu forţa nu pot să-l impun. Îi este plăcută compania fetelor, vine mereu la repetiţii, participă cu noi la diverse manifestări, însă simt că nu vrea aceasta pentru viitor. Cât era mic îl duceam de mână la cântat, dar acum a crescut şi are doleanţele sale.
– Aţi sfătui pe cineva să urmeze calea dvs?
– Da, aş îndruma pe cineva care are tărie de caracter, care are eul său. Trebuie să ai inimă mare, să treci peste toate, să fii descurcăreţ. Şi dorinţă… însă dorinţă mulţi au, dar nu toţi rezistă până la sfârşit. Chiar dacă cazi, trebuie să te ridici. De multe ori chiar şi cei mai buni prieteni te invidiază, dar prin asta trec toţi artiştii precum şi oamenii de rând. Ca să-ţi câştigi un nume în societate nu e atât de uşor. Eu mă bucur că mă cunoaşte şi acea bătrânică, care merge la piaţă cu lapte de vânzare. Aceasta e o bucurie mai mare decât să ajungi la Kiev. Sau, când ucrainenii nativi comandă cântecele mele la emisiunile-felicitări cu ocazia zilelor de naştere. Le place limba în care cânt şi zic ei – înţeleg totul. Mai ales, că locuiesc aici, şi în primul rând, ar trebui să mă cunoască oamenii din sat şi să fiu artistă pentru ei.
– Aveţi CD-uri înregistrate ?
– Înregistrez doar la comandă pentru cine mă roagă şi le fac cadouri. De vânzare nu se găsesc fiindcă nu toate cântecele sunt ale mele. Unele sunt preluate de la artişti din Moldova, România şi la cererea oamenilor le interpretez. În principiu, sunt cântece de veselie, de jale, colinde – le-am grupat.
– Cine vă ajută la alegerea repertoriului?
– Mă ajută colegul meu Lucian Colac pentru ce-i mulţumesc foarte mult. El îmi face şi imprimările, este ca un fel de producer. Uneori ne mai contrazicem, dar când în final iese ceva frumos, îmi dă dreptate în toate capriciile mele referitor la muzică.
– Cine-i designerul dvs?
– În principiu, ideile sunt ale mele, aşadar, costumele s-au făcut după gustul meu. Mă ajută mult o femeie din Boian, care se ocupă cu cu cusutul costumelor populare. Însă ca şi în muzică, eu am gustul propriu, iar ea mă ajută să-l aplic în practică. Mătuşica Ghinuţa o cheamă pe cusătoreasa mea. E în vârstă, însă lucrează bine, şi ziua, şi noaptea parcă are motoraş.
– Ce simţiţi la urcarea în scenă?
– Această întrebare îmi place cel mai mult. Acasă când repet am mai mari emoţii, decât când aş ieşi în faţa a sute de persoane. Cân urc în scenă am o încredere, că nu sunt singură şi toată lumea va îndrăgi cântecul meu. De obicei, artiştii au emoţii, mie în schimb, îmi plac scenele mari şi un public vast. Am o plăcere să ies în scenă, dar mai ales cu cântece noi.
– Ce planuri aveţi pe viitor?
– Intenţionez în anul curent, să le fac copiilor paşapoarte, fiindcă avem multe chemări în România, dar şi în Germania. Dorim să participăm şi la manifestările din alte ţări, să ne cunoască şi alţii.
Iar acum, profitând de ocazie n-aş ezita să spun, că în tot ceea ce fac, în primul rând, mă ajută Dumnezeu, apoi familia mea, care mă susţine şi nu în ultimul rând acei, care văd o perspectivă în viitor pentru discipolii mei şi pentru satul nostru. Mă susţin cu ce pot directorul şcolii săteşti, directorul casei de cultură, primarul satului şi evident, părinţii copiilor, dar şi zâmbetele, ovaţiile, aplauzele spectatorilor noştri ne stimulează la o activitate mai fructuoasă.
Vreau să mulţumesc şi conduceri raionale, locţiitorului şefului ARS Iurie Stadniciuc, de asemenea, şefului secţiei de cultură şi turism Valentin Scorobogaci, directorului casei raionale de cultură Simeon Vainberg, simt, că nu sunt indiferentă acestor oameni.
La încheierea discuţiei noastre Natalia Andrieş, care nu cred că ar voi vreodată să schimbe meseriile de cântăreaţă şi conducător artistic pe alta, şi nu se va lăsa până când în istoria satului Tărăsăuţi nu va intra generaţia artiştilor Nataliei Andrieş, a spus următoarele:
«Pentru mine cântecul popular este o alinare a sufletului care nu poate fi înlocuită cu altceva. Cântecul popular nu-i de azi şi nu-i de ieri. El a trecut prin atâtea modelări până a ajuns la noi şi este aici alături de aceşti copii. Mă bucur, că mi-am găsit cântecul care este aproape de sufletul meu».
Svetlana URSU,
fotografii din arhiva Nataliei ANDRIEŞ

(DUPĂ MATERIALELE ZIARULUI «LUCEAFĂRUL»)