Languages

Календар

Жовтень 2024
Пн Вт Ср Чт Пт Сб Нд
« Вер    
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

Ukrainian for beginners

Conferinţa ştiinţifico-practică „Interacţiunea culturilor moldovenească şi ucraineană: istorie şi contemporaneitate”

DSC_0087 (1)Conferinţa ştiinţifico-practică „Interacţiunea culturilor moldovenească şi ucraineană: istorie şi contemporaneitate”
a avut loc vinerea trecută la baza Universităţii naţionale din Cernăuţi „Iu.Fedcovici”. Organizatorii conferinţei au fost Societatea interraională a culturii moldoveneşti din Bucovina în comun cu facultatea de istorie, politologie şi relaţii internaţionale a UNC „Iu.Fedcovici”. În cadrul conferinţei s-a discutat în special despre legăturile interetnice între popoarele moldovenesc şi ucrainean, aspectele culturologice şi spirituale ale acestor două etnii: etnografia, folcloristica, ştiinţa despre limbă, religia; dezvoltarea social-economică şi culturală a poporului moldovenesc; renaşterea culturii, limbii, tradiţiilor şi obiceiurilor moldoveneşti.
Decanul facultăţii de istorie, politologie şi relaţii internaţionale a UNC profesorul Alexandru Dobrjanki a deschis conferinţa, iar profesorul Gheorghe Cojoleanco a dirijat prima ei şedinţă. Printre oaspeţii onoraţi ai conferinţei au fost Vasile Nahamco, şeful secţiei naţionalităţi, religii şi patrimoniu cultural a direcţiei cultură, naţionalităţi şi religii a ARS Cernăuţi, Oxana Sacrier, specialist principal al Departamentului învăţământ şi ştiinţă, tineret şi sport a ARS Cernăuţi. Către participanţii la conferinţă s-a adresat şi Anatolie Fetescu, preşedintele Asociaţiei panucrainene naţional-culturală.
S-a desfăşurat conferinţa cu participarea savanţilor din Ucraina şi Republica Moldova. Despre personalitatea lui Constantin Popovici – istoricul ucraineană-moldav, etnograf, folclorist, prozaic şi literator, despre dezvoltarea etnoculturală a comunităţii ucrainene din Moldova în contextul interacţiunii uncraineano-moldoveneaşti, despre legăturile dintre aceste două state în a doua jumătate a sec. XVI-prima jum. a sec. XVII, Moldova de nord în a doua jum. a sec. XIV-prima jum. a sec XVI au vorbit în cadrul conferinţei Victor Cojuhar din Chişinău, decanul facultetetului de istorie a universităţii naţionale „I. Mecnicov” din Odesa Viaceslav Cuşnir, savanţii cernăuţeni Alexandru Masan, Mihail Ciucico ş.a.
În pauza dintre şedinţe participanţii la conferinţă au avut ocazia să ia cunoştinţă cu lucrările expoziţiei bibliotecii ştiinţifice universale din Cernăuţi „M.Ivasiuc”. Nu o dată s-a amintit în cadrul conferinţei despre Constantin Popovici ca istoric ucraineano-moldovenesc şi chiar ca cercetător al literaturii ucrainene din Moldova şi Ucraina. Pe această temă au pregătit discursuri Oxana Dovgani, Tamara Mincenco ş.a. De la nepoata lui Constantin Popovici Nelea Zla, care este şefa muzeului, ce poartă numele marelui istoric la o şcoala din raionul Secureni, am aflat noi epizoade din viaţa omului, cu care se mândreşte atât Ucraina, cât şi Moldova. Au atras atenţia conferenţiarilor discursurile lui Vasile Balan, Iulia Boiciuc, Nicolae şi Maria Ilikiv despre interacţiunea literaturii ucrainene cu cea moldovenească, meşteşugul olăritului în raionul Secureni, obiceiul de nuntă a ucrainenilor şi moldovenilor, despre descoperirile arhiologice din raionul Noua Suliţă, studiate de cercetătorii ucraineni şi moldoveni, despre Epaminonda Bucevschi renumitul pictor bucovinean al sec. XIX. De asemenea, în cadrul conferinţei s-a vorbit şi despre sărbătorile etno-folclorice, ca factor de îmbogăţire a culturii moldovenilor şi ucrainenilor din Bucovina (Ivan Moldovan). Alexandru Cojoleanco a povestit despre obiceiurile din ajunul Sfântului Andrei, care nu prea sunt cunoscute, iar despre bucătăria moldovenească şi termenii gastronomici împrumutaţi de către ucrainenii din Republima Moldova am aflat de la Ecaterina Cojuhar. Natalia Petrova a pregătit un discurs despre paralele ucraineano-moldoveneşti ale personajului de nuntă „nănaşa”. Desigur au fost şi multe alte referate interesante ce au fost date citirii la conferinţa ştiinţifico-practică din Cernăuţi.
Despre starea actuală a culturii raionului Noua Suliţă a povestit şeful secţiei cultură, naţionalităţi şi religii Valentin Scorobogaci, iar şefa sistemului bibliotecar raional Ludmila Melniciuc a vorbit despre dezvoltarea sferei bibliotecare. Secretara responsabilă a Societăţii interraionale a culturii moldoveneşti a relatat despre formarea şi educarea conştiinţei naţionale la elevi şi respectarea principiilor regionalităţii procesului instructiv-educativ în localităţile din Bucovina, populate compact de reprezentanţi ai etniei moldoveneşti. Au fost prezentate şi alte lucrări pe tema interacţiunii între cele două culturi. Toate materialele de la conferinţă vor fi publicate într-o plachetă separată.
Iurie Stadniciuc, preşedintele societăţii interraionale a culturii moldoveneşti din Bucovina, rezumând conferinţa şi mulţumind participanţilor pentru lucrările interesante, a subliniat rolul societăţii în fruntea căreia se află, întru prezentarea şi apărarea interselor etniei moldoveneşti în regiune. A mărturisit că există speranţa întrucât asemenea forumuri vor favoriza dezvoltării relaţiilor de bună vecinătate între Ucraina şi Moldova.
În cadrul conferinţei savanţii-participanţi din Kiev, Odesa, Chişinău, Bălţi, Tiraspol şi alte oraşe din Ucraina şi Moldova au luat cunoştinţă de patrimoniul naţional-cultural al Bucovinei. Oaspeţii ţinutului nostru au vizitat fosta reşedinţă a mitropoliţilor Bucovinei, Mănăstirea din Bănceni, au făcut o plimbare prin centrul vechi al oraşului Cernăuţi.
Savanţii şi reprezentanţii comunităţii au participat la ceremonia depunerii jerbelor de flori la monumentul marelui clasic al literaturii moldoveneşti Mihai Eminescu.DSC_0107

Scridb filter

Leave a Reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>