Languages

Календар

Грудень 2024
Пн Вт Ср Чт Пт Сб Нд
« Вер    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

Ukrainian for beginners

Floarea măreaţă a Bucovinei

113722Anul acesta s-а împlenit 150 de ani de la naşterea scriitoarei Olga Kobîleanska. Întrucât ea a vut o contribuţie ponderabilă la dezvoltarea culturii ucrainene, marcarea aniversării s-a desfăşurat la nivel naţional, conform dispoziţiei Radei Supreme a Ucrainei.
Olga Kobîleanska este autoarea imaginilor monumentale ale femeilor în literatura ucraineană, care mai presus de toate credea în puterea raţiunii umane şi conştiinţă, care „se spovedea” în romane şi „plângea în poezie”, vultur de munte, trandafirul magnific al literaturii ucrainene, aşa precum au descris-o poetic cei, care au apreciat creaţia ei, doamnă nobilă şi înţeleaptă, care cu cuvântul său literar a înălţat literatura ucraineană până la piscul cuvântului de elită şi, în acelaşi timp, pictoriţă a sufletelor locuitorilor satelor bucovinene – aceasta este Olga Kobîleanska, fiica genială a poporului său.
S-a născut Olga Kobîleanska la data de 27 noiembrie 1863, în familia unui funcţionar mărunt (de religie greco-catolică) din oraşul Gura Humorului din Ducatul Bucovina, care în vremea respectivă se afla sub stăpânire austro-ungară. Era al patrulea copil al lui Iulian Kobîleanski şi al soţiei sale, Maria Werner.
Tatăl ei era din Galiţia, iar mama Maria Werner, provenea dintr-o familie germană, fiind verişoară cu poetul romantic german Zacharias Werner. În semn de dragoste pentru soţul ei, ea a învăţat limba ucraineană, a adoptat religia greco-catolică şi şi-a educat toţi copiii într-o atmosferă de respect faţă de poporul ucrainean.
Din fericire, Olga a moştenit cele mai importante calităţi ale părinţilor ei. De la tatăl său, care rămăsese orfan la o vârstă fragedă, ea a moştenit pasiunea pentru lucru şi voinţa de a obţine ceea ce îşi dorea. Sub îndrumarea mamei sale, o femeie blândă de origine polono-germană care era înclinată către arte, ea a învăţat să aprecieze frumuseţea naturii, muzica şi literatura. La şcoală o influenţă însemnată asupra fetei a avut-o doamna profesoară Miller. Anume ea i-a insuflat tinerei eleve dragostea pentru carte, iar în discuţiile despre literatură i-a devenit ca o prietenă mai mare.
Crescînd în peisajul magnific al Munţilor Carpaţi, tînăra fată, care avea un spirit sensibil a răspuns intens frumuseţii cu care era înconjurată. Dragostea faţă de natură nu era egalată decît de pasiunea pentru muzică. Ambele pasiuni au ieşit în evidenţă în viitoarele ei scrieri.
Olga Kobîleanska a fost autodidactă, urmînd doar patru ani de şcoală în limba germană. În afară de germană, ea vorbea ucraineana şi poloneza.
Prin anul 1868 Olga Kobîleanska se mută cu familia la Suceava, unde tatăl său a obţinut un post. Iar în 1889 s-a mutat la casa mamei sale din satul Dimca (azi în raionul Hliboca, regiunea Cernăuţi), unde ştim că din 1973 s-a deschis un muzeu în memoria scriitoarei.
La vârsta de 13-14 ani viitoarea scriitoare ucraineană scria poezii în limba germană, iar în anul 1880, ea şi-a publicat primele sale opere literare în limba germană, limba oficială din Bucovina acelor vremuri. Una din aceste opere a fost “Hortenzia sau Despre viaţa unei tinere”, apoi a urmat “Soarta sau voia?”, “Ea s-a căsătorit” şi altele. Fiind şcolită în limba germană, scrierile sale erau majoritatea traduceri în limba germană ale scriitorilor din diferite părţi ale lumii.
În anul 1884, Olga a intrat sub influenţa Nataliei Kobrînska, teoreticiana de frunte a mişcării femeilor din Ucraina şi a Sofiei Okunevska, prima femeie medic din Austro-Ungaria, care a împărtăşit tinerei scriitoare cunoştinţele ei şi perspectivele pe care le-a avut în străinătate. Recunoscînd talentul Olgăi, cele două femei au încurajat-o să citească scrieri filozofice şi să se dedice scrierii în limba ucraineană. După cum îşi aminteşte scriitoarea, Sofia Okunevska prima a vorbit cu ea în limba ucraineană, doar dumneaei îi preda fonetica şi împreună cu Natalia Kobrînska făceau rost pentru viitoarea scriitoare de cele mai bune opere ale literaturii ucrainene, ceea ce urma s-o ajute la formarea unui stil frumos de a scrie.
Perioada cernăuţeană a Olgăi Kobîleanska începe cu anul 1891, cînd tînăra scriitoare se mută la Cernăuţi. Călătoriile sale şi relaţiile pe care le avea cu scriitorii ucraineni Lesia Ukrainka, Natalia Kobrînska, Osip Makovei, Ivan Franko, Vasil Stefanik şi Mihailo Koţiubînski au dus la schimbarea vederilor sale culturale şi politice, implicîndu-se în mişcarea femeilor ucrainene din Bucovina şi a început să scrie în limba ucraineană.
Prin intermediul prieteniei cu Kobrînska şi Okunevska, Olga s-a implicat în mişcarea feministă din Ucraina, ţinînd discursuri şi scriind articole. Conform propriei sale viziuni, pentru a duce o viaţă armonioasă, înţeleaptă şi morală, nu doar femeile, ci şi bărbaţii trebuiau să îşi ridice permanent nivelul spiritual, intelectual şi cultural.
După mutarea sa în orașul Cernăuți, în 1899 avea o prietenie strînsă cu Evghenia Iaroşînska, a participat activ la cercurile literare ucrainene şi a dezvoltat legături apropiate cu scriitori ucraineni de marcă ca de exemplu – Lesia Ukrainka, Vasil Stefanik şi Mihailo Koţiubînski.
Cu părere de rău, din anul 1903, când a paralizat parţial, nu a mai putut participa la evenimentele comunităţii. Sănătatea sa s-a deteriorat în mod continuu în perioada primului război mondial şi, în anul 1925, ea a fost la Praga pentru a urma un tratament medical, fiind primită cu multă căldură de către expatriaţii ucraineni de acolo. Scrierile sale au influenţat mişcarea femeilor ucrainene din America de Nord şi, ulterior, cînd s-a aflat în nevoie, a primit ajutoare financiare de la mai multe organizaţii ale femeilor ucrainene din străinătate. A văzut începutul celui de-al doilea război mondial, încetînd din viaţă la data de 21 martie 1942 în oraşul Cernăuţi.
În lunga şi productiva sa carieră, Olga Kobîleanska, care a rămas întotdeauna credincioasă principiilor sale, a creat un număr mare de povestiri scurte, poeme epice, nuvele şi romane. La sfîrşitul primului deceniu al secolului al XX-lea, ea a fost recunoscută ca fiind una dintre cele mai mari prozatoare ale şcolii moderniste a literaturii ucrainene.
La Cernăuţi, în casa, unde a locuit scriitoarea Olga Kobîleanska, în anul 1944 a fost deschis un muzeu memorial. Cu ocazia jubileului de 100 de ani al scriitoarei, numele ei a fost conferit Teatrului muzical-dramatic din Cernăuţi, de asemenea, unor străzi din oraşele Bucovinei. După ocuparea Bucovinei de către URSS, strada centrală din oraşul Cernăuţi, iniţial denumită Strada Iancu Flondor, a primit denumirea de Strada Olga Kobîleanska.
Scriitoarea ucraineană Olga Kobîleanska şi-a început cariera literară cu povestirea “Liudina”, publicată în revista Zoria din Lvov. A devenit o susţinătoare a independenţei şi emancipării femeilor în romanul său “Ţarivna” (Cernăuți, 1895). După aceasta, Kobîleanska a publicat aproape 20 de nuvele şi romane, cele mai cunoscute dintre ele fiind: “Natura” (1895), “Bătălia” (1896), “Analfabeta” (1897), “Valse melancolique” (1898) şi “Pământ”(1901).
Cu ocazia marcării aniversării de 150 de ani de la naşterea scriitoarei ucrainene Olga Kobîleanska, la Cernăuţi, dar şi în întregul ţinut au avut loc mai multe manifestări, dedicate evenimentului important din literatura ucraineană. Spre exempli, la Universitatea Naţională din Cernăuţi „Iu.Fedkovici”, a avut loc conferinţa internaţională ştiinţifică „Olga Kobîleanska în spaţiul cultural fin de siècle», care a reunit discursuri ştiinţifice din Ucraina şi Germania, Romînia şi Republica Moldova, au participat la conferinţă şi oaspeţii din Polonia. La încheierea conferinţei Artista emerită a Ucrainei Diana Anepska a indus publicul adunat în lumea femeii-geniu prin compoziţia de teatru „Olga Kobîleanska – trandafirul magnific din grădina literaturii ucrainene”.
O altă acţiune comemorativă, consacrată jubileului Olgăi Kobîleanska a fost prezentarea în premieră la Teatrul muzical-dramatic din Cernăuţi, ce-i poartă numele, a spectacolului „Pămînt”.
Admiratorii creaţiei scriitoarei, care a rămas în memoria poporului său ca o luptătoare pentru bine şi dreptate au avut ocazia să participe la proiectul artistic „A mea Olga Kobîleanska”, organizat de centrul cultural „Vernisaj”, Colegiul de design şi economie din Cernăuţi şi de studioul de designul hainelor „ŞedEvrîka”. Au fost organizate şi excursii pe la locurile, care au tangenţe cu viaţa şi creaţia scriitoarei. Unul dintre obiectivele cele mai frumoase şi deosebite, desigur, fiind strada „Olga Kobîleanska”, o stradă pietonală din urbia Cernăuţiului, care întruchipează frumuseţea şi luxul oraşului în miniatură.
Nouasuliţenii s-au alăturat acţiunilor de comemorare a scriitoarei, numind-o pe Olga Kobîleanska «Floarea măreaţă a Bucovinei”, astfel subliniindu-i talentul şi înţelepciunea, care sunt de admirat. Acum, cînd ne aflăm la un secol şi jumătate de la naşterea ei, ea rămâne neschimbată, aceeaşi personalitate faimoasă a literaturii ucrainene. Cu ocazia jubileului Olgăi Kobîleanska, scriitoarea a fost cinstită şi la Noua Suliţă. Biblioteca raională, împreună cu casa raională de cultură, şcoala de pictură şi şcoala de muzică au organizat o manifestare literar-muzicală «Floarea măreaţă a Bucovinei”, consacrată evenimentului însemnat. S-au adunat elevi, profesori şi admiratorii creaţiei scriitoarei. A vorbit în faţa celor prezenţi la măsură laureata premiului „Olga Kobîleanska” (înfiinţat în 2006 de redacţia ziarului „Bukovinske vice” şi complexul hotelier „Bucovina” or.Cernăuţi), directoarea şcolii de pictură din Noua Suliţă Lesea Teutu. În sală au răsunat operele îndrăgite ale Olgăi Kobîleanska în interpretarea elevilor şcolii de muzică. Iar cântecul profesoarei de la şcoala de cultură generală nr.3 Larisa Jitariuc a impresionat publicul adunat. Pe lângă aceasta, cei prezenţi la măsura de comemorare au vizionat un fragment din filmul „Pământ”, turnat după motivele din opera Olgăi Kobîleanska.
Măsuri culturale şi ştiinţifice, consacrat 150 de ani de la naşterea scriitoarei ucrainene, s-a petrecut şi în Republica Moldova. La 27 noiembrie anul curent, la gimnaziul ucrainean, ce poartă numele renumitei scriitoare Olga Kobîleanska din satul Ungri, raionul Ocniţa a avut loc o măsură festivă dedicată marcării a 150 de ani de la naşterea celei, care a îndrăgit mult condeiul.
Din partea Consulatului Ucrainei în Republica Moldova la măsura de sărbătoare a participat Ghenadie Altuhov, împuternicit provizoriu în chestiunile Ucrainei în Republica Moldova, care i-a felicitat pe cei prezenţi cu ocazia evenimentului însemnat şi a dăruit muzeului renumitei ucrainene de pe lîngă instituţia de învăţămînt – cartea „Ucrainencele în istorie” şi un album foto despre Ucraina.
Printre oaspeţii sărbătorii au fost preşedintele Societăţii interraionale a culturi moldoveneşti din Bucovina – Iurie Stadniciuc, autorităţile din raionul Ocniţa, din raioanele ucrainene vecine Mogîliv-Podilisk şi Broniţk, membrul Uniunii naţionale a scriitorilor din Ucraina – Vasile Vascan, Lucrătorul Emerit al culturii din Ucraina, Vasile Devda, directorul şcolii din Broniţk, reprezentanţii comunităţii ucrainene locale, conducătorii mai multor instituţii de învăţămînt din Moldova şi Ucraina.
Gimnaziul, căruia în 2007 i s-a conferit titlul de „Olga Kobîleanska” – o celulă de dezvoltare a culturii ucrainene. Aici nu doar se oferă cunoştinţe şi educaţie de calitate, dar li se altoieşte copiilor dragoastea faţă de pămîntul natal, de limbă şi tradiţiile populare.
Partea solemnă a manifestării a fost urmată de un program aristic cu participarea colectivelor de artişti amatori în componenţa pedagogilor, elevilor şi părinţilor săi.
În cadrul măsurilor de sărbătoare a avut loc, de asemenea, un seminar ştiinţific cu participarea lucrătorilor din sfera învăţămîntului din raionul Ocniţa, Republica Moldova şi raionul Broniţk din regiunea Viniţa, Ucraina.
Iurie Stadniciuc i-a felicitat pe cei prezenţi cu prilejul sărbătorii cuvîntului ucrainean, dorindu-i gazdelor noi succese întru prosperarea parteneriatului ucraineano-moldovenesc şi au dăruit comunităţii satului Ungri primul tom din colecţia celor 10 tomuri, tipărite la Cernăuţi cu prilejul jubileului scriitoarei Olga Kobîleanska, de asemenea, mai multe cărţi din literatura ucraineană, pentru biblioteca locală.

Scridb filter

Leave a Reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>