Languages

Календар

Листопад 2024
Пн Вт Ср Чт Пт Сб Нд
« Вер    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  

Ukrainian for beginners

PETRU RAŢA VISEAZĂ SĂ-ŞI COMPLETEZE COLECŢIA CU O MONETĂ JUBILIARĂ ÎN CINSTEA INDEPENDENŢEI UCRAINEI

Termenul de „numismatic” a început să fie folosit în secolele medievale ca denumire a disciplinei auxiliare a istoriei care studiază monedele şi medaliile vechi. Ştiţi voi oare, dragi cititori, că şi în raionul Noua Suliţă locuiesc oameni, care se ocupă cu numismatica? Printre ei – Petru Raţa, preşedintele organizaţiei raionale a ostaşilor-afgani.
Potrivit spuselor lui Petru Evseevici, primele exponate ale viitoarei sale colecţii au ajuns întâmplător în mâinile dumnealui, când era copil:
– Atunci eu încă nu umblam la şcoală, – povesteşte – domnul Raţa. – În timp dărâmării casei bunicului rudele noastre au găsit ruble ţariste. Atunci eu repede le-am luat şi le-am ascuns, păstrându-le mulţi ani, dar neştiind căci vreodată aceasta va deveni hobby-ul meu.
Abia în clasa opta fiind, domnul Raţa a hotărât să se ocupe în serios cu numismatica. Dumnealui nu ştie exact care sunt primele monete ce au ajuns în colecţia sa:
– Din câte îmi amintesc erau monete de la România Regală. Apoi un bătrân mi-a cadonat o decoraţie „Crucea Sfântul Gheorghe”, care a apărut în timpul Rusiei ţariste şi era simbolul armatei ruse, de asemenea, o rublă din argint a lui Nicolae al II-lea. Cei care ştiau despre preocuparea mea mereu îmi aduceau diverse monete. Astfel au ajuns la mine taleri din anii 1636-1652. Cu părere de rău, aflâd un profesor despre aceste monete, mi le-a luat. Dar le-am recuperat după ce m-am întors din Afganistan. Aflând despre colecţia mea fiul acelui profesor mi-a dăruit câteva monete, care i-au rămas de la tatăl lui. Printre acestea erau şi talerii luaţi de la mine. Apropo, multe exponate pentru colecţie le-am adus din Afganistan. De exemplu, cupiurele din hârtie ale Arabiei Saudite pe care le-am găsit în timpul unei operaţiuni militare. Această descoperire demonstra faptul căci printre dascălii modjahidilor afgani erau şi consilieri străini, inclusiv şi din Arabia Saudită. Acei bani i-am depus atunci la secţia specială. Dar spre uimirea mea mi-au lăsta o bacnotă ca amintire.
Apoi, domnul Raţa afirmă că timp de zece ani nu prea s-a ocupat de colecţia sa. Şi-a amintit de aceasta când au anunţat despre dezmembrarea Uniunii Sovietice:
– Atunci eu am înţeles: Uniunea Sovietică este deja o istorie, ea nu va mai fi. Şi am început să adun mai multe obiecte legate de URSS, – menţiuni sovietice, monete, bancnote, ordine, medalii. Apropo, eu am adunat o întreagă colecţie de monete sovietice din metale simple. Sunt 56 la număr. De asemenea, dispun de o colecţie bănească integrală din timpul Independenţei Ucrainei, inclusiv şi ruble (în afară de nominalul 1 milion şi 500 de mii). În această colecţie intră mai mult de 200 de monete.
Petru Evseevici ne-a mărturisit că dumnealui nu vinde exponatele sale, dar poate să ofere ceva în dar:
– Mai demult am procurat aproape 20 de monete comemorative ale Universităţii naţionale din Cernăuţi „Iu.Fedikovici”. O parte dintre acestea le-am dăruit delegaţiei din Republica Moldova, care a vizitat satul meu natal Mămăliga. Cunoscuţilor din Kiev le-am cadonat monete ucrainene consacrate sărbătorii de Crăciun, monete dedicate jubileului de 1000 de ani al oraşului Hotin. În timpul celui de-al doilea turneu la box în cinstea lui Ion Botă, i-am dăruit o monetă din argint consacrată boxului, directorului general al întreprinderii „Rodniciok”.
După cum relatează interlocutorul meu, dumnealui pregăteşte colecţia monetelor ucrainene nu doar pentru sine:
– Eu am trei copii. Când aceştia erau mai mici, deseori seara, mai ales pe timp de iarnă, ne adunam şi împreună studiam fiecare monetă în parte. Anii trec, copiii au crescut şi nu mai sunt atât de interesaţi de preocuparea tatălui, ca în copilărie. Dar eu totuşi sper că adun colecţia de monete ucrainene nu doar pentru mine, ci şi pentru fiecare dintre ei. Poate cândva şi copiii vor fi captivaţi de ştiinţa monetelor.
Pentru prima dată, Petru Raţa a prezentat colecţia sa în totalitate în timpul marcării aniversării de 90 de ani a comsomolului Lenin. Dar iată în anul curent locuitorii raionului Noua Suliţă şi nu doar ei, au avut posibilitatea în timpul marcării aniversării de 20 de ani de la proclamarea Indpendenţei Ucrainei să se familiarizeze cu colecţia de monete şi bancnote ucrainene a numismaticianului din Mămăliga – Petru Raţa.
Iar la întrebarea ce monetă dumnealui ar mai dori să aibă în colecţia sa, a răspuns – moneta de argint, consacrată celei de-a 10 aniversări a Independenţei Ucrainei. Actualmente aceasta costă 25 de mii de grivne.
Să sperăm căci această monetă totuşi va deveni odată parte componentă a colecţiei domnului Raţa, ba mai mult decât atât, va constitui chiar unul dintre obiectele cele mai de valoare ale colecţiei sale.

Stela GASIUC

Scridb filter

Leave a Reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>