DRAGOSTEA DE CÂNTEC LE-A ÎNTRUNIT ÎN GRUPUL „ŢĂRĂNCUŢA”

„Şezătorile muzicale” ale colectivului folcloric „Ţărăncuţa” din satul Marşinţi au început să fie organizate tot mai des, devenind de multe un preludiu al evenimentelor „de gală” din localitate sau chiar din raion. Se petrec într-o atmosferă deschisă între membrele grupului folcloric şi a celor care sunt dornici să audieze piesele pierdute demult din rutina muzicală.
Pentru prima dată le-am auzit pe cele zece interprete ale „Ţărăncuţei” (Aurelia Bordian, Lidia Albulesa, Nadejda Albulesa, Elena Bâşca, Maria Lupu, Sofia Roşca, Hareta Chiril, Elena Toaca, Elena Zlei şi Maria Ştefanesa) pe scena raională. Deşi pentru tinerii, ce merg în rând cu contemporaneitatea repertoriul colectivului ar putea părea demodat, atunci, în faţa a unui întreg auditoriu de nouasuliţeni, interpretele fidele ale folclorului moldovenesc au dat ascultării unele dintre cele mai frumoase melodii din tinereţea părinţilor şi a bunicilor noştri. Printre „artiste” sunt şi femei vârstnice, dar aceasta nu le împiedică de a se simţi tinere în suflet şi cântă precum cântau odinioară, când vocea le era mai ascuţită şi răsuna mai tare.
Pentru a intra în familia celor zece „ţărăncuţe” şi a le cunoaşte preocuparea frumoasă am hotărât să petrec o seară în compania lor, prezentându-mă la una dintre „şezătorile muzicale” curioasă de a afla o muzică îndrăgită de mine, dar totodată necunoscută. Era în preajma Zilei Independenţei Ucrainei şi „Ţărăncuţa” se pregătea pentru mai multe ieşiri în scenă la măsurile organizate cu prilejul evenimentului însemnat. Cântecele vechi, ce alcătuiesc repertoriul grupului muzical mi-a cucerit inima şi am simţit că-mi lipseau. Le mai auzisem pe la mama interpretându-le în timp ce muncea. Sunt cântece ce descriu viaţa, durerea, bucuria şi dragostea ţăranilor de altă dată. Sunt cântecele preferate ale bunicilor şi părinţilor noştri, respectiv ale doamnelor care fac parte din colectivul folcloric.
Înfiinţat de curând, în luna aprilie a anului curent, „Ţărăncuţa” este nelipsită de la măsurile şi evenimentele organizate în raion, devenind chiar şi pe placul tinerilor, pe care i-am mai auzit declamând: „Ia uite, bătrânele astea cântă frumos!”. Însăşi denumirea colectivului vădeşte despre statutul cântăreţelor, care spun fără nici o jenă că sunt ţărăncuţe. Le plac cântecele de pe vremuri, portul popular, tradiţiile şi obieiurile poporului său, pe care doresc să le păstreze ca pe un tezaur neschimbat, moştenit de la străbuni. Potrivit spuselor doamnei Aurelia BORDIAN, conducătoarea grupului muzical, „Ţărăncuţa” s-a format anume la dorinţa femeilor iubitoare de cântec şi muzică folclorică, care practic s-au adunat sub genericul: ”Dorim să păstrăm vechile tradiţii şi să le transmitem generaţiilor tinere”. Aceasta le-a fost afirmarea, când le-am întrebat ce le-a unit într-u grup.
Desigur repertoriul grupului folcloric nu este unul ales de un producer, ci unul cules din izvoarele nescrise, din folclorul satului natal, de la oamenii din sat. Sunt piese muzicale care au înfrumuseţat tinereţea interpretelor. Acum ele îşi aduc aminte cu mult regret de anii ce nu mai pot fi returnaţi, încercând să transpună în cântecele pe care le intrepretează tot respectul pentru „cultura populară” . Spun ele că sunt cântece pe care le cântau adeseori fetele pe marginea râului Prut, în timp ce se întorceau de la câmp. Iar la adunările de seară ale grupului folcloric cântecele „se nasc” uşor – din vorbă în vorbă, dintr-o spusă în alta, astfel, de fiecare dată, repertoriul „Ţărăncuţei” modificându-se.
– Dacă ne amintim de vreun cântec şi ne place mult, umblăm şi cutreierăm prin sat până nu aflăm toate cuvintele, – afirmă una dintre membrele „Ţărăncuţei”. Potrivit spuselor interpretelor prima lor evoluare a fost la mitingul consacrat Zilei Victoriei, când au interpretat „Căpitanul Jan” şi „Vin soldaţii de la război”. În rest, modestele ţărăncuţe sunt invitate aproape pe la toate concertele ce au loc în raion, adunări festive şi festival.
– Nu avem un repertoriu chiar foarte vast, dar oricând putem bucura inima spectatorilor cu un cântec popular de voie bună, cu o melodie de dragoste sau putem interpreta cântece de jale, – ne mărturiseşte Aurelia Vasilevna. – Şi a cărui inimă n-ar vibra la auzul melodiei „Ileană, Ileană”, „Frunzuliţă poamă” sau „La un pod de piatră”. Nu lipsesc din repertoriul nostru nici cântecele mai noi „Fa, Marie cu bariz” şi „La şezătoare”.
Dialogând cu cântăreţele care fac parte din grupul muzical „Ţărăncuţa” am aflat despre intenţia lor de a primi în colectiv şi cântăreţi de parte bărbătească.
– Sigur că ne-am gândit şi la un sprijin de voce bărbătească pentru colectivul nostru de femei. Atunci şi melodia interpretată ar avea o altă tonlitate, ar răsuna altfel, – au afirmat într-o voce interpretele noastre, – dar deocamdată suntem în căutarea lor. Ne-au refuzat bărbaţii la care ne-am adresat pe motiv că nu au timp. Noi totuşi sperăm să găsim bărbaţi doritori şi iubitori de muzică.
Aceasta e cerinţa la promovarea în colectiv – de a fi iubitor de muzică. Având o vârstă destul de fragedă „Ţărăncuţa” e cunoscută mai mult la nivel local, dar visează la o evoluare pe scenele mari din Republica Moldova şi România. Ne-au mărturisit că mare le-ar fi bucuria dacă ar evolua şi în alte localităţi la nivel regional. Membrele grupului folcloric chiar cred că efortul volitiv întru a promova folclorul moldovenesc le va fi apreciat. De o frumuseţe „tradiţională” deosebită sunt aceste doamne, când ies pe scenă îmbrăcate în costume populare, scoase parcă din lada bunicii. Se iscă o dragoste şi mândrie pentru ceea ce suntem noi ca popor. De ţinuta interpretelor se preocupă colega lor, de asemenea, membră a „Ţărăncuţei” – Sofia ROŞCA, meşteriţă de haine populare. Dumneaei deţine o colecţie bogată de costume populare autentice culese de la oamenii din sat, dar şi haine populare stilizate.
Printre speranţele colectivului folcloric „Ţărăncuţa” se numără şi cea de a lăsa frumoasa preocupare generaţiei tinere care nu se va sfia şi va păstra cu sfinţenie „misiunea” „Ţărăncuţei”.
Unii le numesc artiste şi le apreciază pentru ceea ce fac – ele se bucură, alţii fac şi haz – nu e un motiv de a ceda, acceptă cu bucurie orice invitaţie de a ieşi pe scenă; ele sunt convinse că „Ţărăncuţa” a devenit deja mândria satului Marşinţi, iar aceasta este o realizare.
Svetlana URSU